01.08.2024 00:14
Caz învăluit în mister la Ocnița
Galerie foto
ALEXANDRU IOAN
Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost descoperit cu răni grave pe corp, pe islazul din comuna Ocnița. Familia victimei este convinsă că omul a fost bătut crunt de un rival de-al său, iar ulterior a fost abandonat pe câmp. Fiica omului spune că părintele său este în stare critică, dar fără să se știe fin ce cauză s-a ajuns aici.
„Am fost contactată de pe telefonul tatălui meu de către echipajul Smurd să mă prezint de urgență la spitalul Târgoviște, Primiri Urgențe, pentru că l-au găsit grav agresat, în stare de inconștiență, pe un islaz din Ocnița. Imediat am ajuns la spital unde medicii i-au făcut analize și i-au găsit un loc la spitalul Universitar București, în terapie intensiva, pentru operații. În drum spre București, m-au sunat doctorii înainte sa intre în operație, pentru acord, ca să intre în operațiile care puteau fi incompatibile cu viața. A fost semnalată poliția, fiind deschisă o anchetă. Ancheta este în desfășurare, nefiind până în acest moment niciun reținut și nici măcar o ipoteza clară”, povestește fiica bărbatului rănit.
Polițiștii confirmă că se fac cercetări, dar fără să menționeze dacă omul a fost sau nu agresat. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe islazul din comuna Ocnița, un bărbat de 64 de ani, are nevoie de îngrijiri medicale, fiind găsit în stare de inconștiență, în apropierea animalelor de care avea grijă, respectiv vaci și tauri. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar polițiștii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cauză, fiind întocmit un dosar penal”, ne-a precizat IPJ Dâmbovița.