02.08.2024 00:12
Calificare pentru Pucioasa
Galerie foto
* Echipa antrenată de Sică Bârdeș s-a calificat în turul doi al Cupei României, fază a competiției care se va disputa pe 7 august
Miercuri, în primul tur al Cupei României, FC Pucioasa a jucat în deplasare, pe stadionul „Eugen Șoriceanu”, cu Tricolorul Breaza. Cele două formații se cunoșteau foarte bine, fiind colege de serie în ultima ediție a Ligii a 3-a, așa că toată lumea se aștepta la un meci echilibrat, în ciuda faptului că formația lui Sică Bârdeș a câștigat play-out-ul, iar formația prahoveană a încheiat sezon pe loc retrogradabil. Pentru meciul cu Tricolorul, Bârdeș a ales următoarea formulă de start: Ghițescu - Brătucu, Marina, Răuță, Pătulea - Nicolae, Enache, Ioniță - Croitoru, Stere, Calofir, iar rezerve au fost Soare, Diță, Dumitru, Dragnea și Samoilă.
Goluri după pauză
Cele două formații au încheiat prima repriză la egalitate, 0-0, însă echipa dâmbovițeană a făcut diferența după pauză. Croitoru a deschis scorul în minutul 52, iar Stere a mărit avantajul formației din Pucioasa în minutul 54. Tricolorul a încercat să împingă meciul în prelungiri, a punctat prin Vintilă în minutul 85, prea puțin pentru a schimba soarta meciului. FC Pucioasa s-a calificat în turul doi al Cupei României, fază a competiției care se va disputa pe 7 august. Până atunci, echipa pregătită de Bârdeș joacă mâine la Moreni un nou meci de pregătire, în compania celor de la Flacăra.
Cosmin Sava