12.01.2024 00:16
Binefacere și recunoștință
Galerie foto
Sfântul Evanghelist Luca consemnează în Evanghelia sa, printre alte minuni consemnate de către el și o altă minune, prin care scoate în evidență importanța RECUNOȘTINȚEI. Această minune a avut loc: „…pe când Iisus mergea spre Ierusalim și trecea prin mijlocul Samariei și al Galileii” (Luca 17,11). El a parcurs acel traseu, pe care evreii obișnuiți nu-l parcurgeau, considerându-i pe samarineni spurcați, tocmai ca să-i întâlnească pe nefericiții leproși și să-i vindece.
Nu sfârșise Mântuitorul partea de drum din ziua aceea, când: „intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care au stat departe” (Luca 17, 12). Cei zece leproși „și-au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!” (Luca 17,13). Deși erau excluși de la orice comunicare cu oamenii sănătoși, cei zece leproși se pare că au auzit despre faima lui Iisus. Ce răspuns a dat Domnul la rugăciunea lor? Nu le spune: „Fiți curățiți”, precum i-a spus altui lepros, ci le spune: „Mergeți și arătați-vă preoților” (Luca 17, 4). Mântuitorul nu le spune hotărât că se vor vindeca, ci îi trimite să se arate preoților, lucru pe care trebuia să-l facă numai un lepros care fusese vindecat.
Noi ca oameni căutăm să ne meagă bine în acestă lume, dar să nu uităm faptul ca această agonisire a bunurilor materiale pe pământ este una trecătoare. Să urmăm exemplul Sfinților Părinți care se bucurau de suferință, că ei au înțeles ce a spus Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16, 20). Suferința în gândirea creștină este drumul cel mai drept și mai ușor de ajuns la Dumnezeu. Să nu ne pară rău când vine peste noi un necaz, o pagubă, pentru că Dumnezeu vrea să ne dezlipească de rugină, pentru că nu ne putem mântui așa cu păcatele nedreptății.
Acei zece leproși aveau o astfel de credință. De îndată ce au auzit porunca Mântuitorului, au plecat în oraș la preoți, așa cum mergeau oamenii vindecați, ca să primească certificatul de vindecare. Răspunsul Domnului la credința lor a fost următorul: „Și a fost că-n timp ce ei mergeau, s-au curățit” (Luca 17, 14). Cei nouă iudei au dat frâu liber trufiei lor firești să stingă sentimentul de recunoștință față de o așa mare binefacere săvârșită de Dumnezeul întrupat, să diminueze drastic credința pe care au arătat-o la început, „Iar unul din ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. Și a căzut la picioarele Lui, cu fața la pământ, mulțumindu-I. Și acela era samarinean” (Luca 17, 15-16).
În purtarea acestui lepros vedem chipul acelei virtuți nobile și frumoase, care se numește RECUNOȘTINȚA. Din această pericopă evanghelică, reiese că avem datoria morală să ne arătăm recunoscători, – înainte de toate – față de Dumnezeu, Căruia îi datorăm marele dar al vieții, sănătatea și mintea și Care Se îngrijește de noi, ne oferă neîncetat darurile Sale cele bogate și revărsa peste noi atâtea daruri, după cum zice Psalmistul: „Ce oare Îi voi da Eu Domnului pentru toate câte El mi-a dat?” (Psalmul 115, 3).
Pr. Ovidiu Adrian Gîmbă, Parohia „Sf. Dumitru”,
municipiul Târgoviște, Protoieria Târgoviște Nord