16.05.2024 00:13

Avocatul Poporului, la Târgoviște

Avocatul Poporului, la Târgoviște
Galerie foto

Miercuri, 22 mai 2024, între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Târgoviște, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județul Dâmbovița și pentru a primi petiții. 

Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, situat în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, în spațiul pus la dispoziție în acest scop. Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe. 

Pentru operativitate, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie. 

„Instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice”, transmite Ioana Enache, consilier, Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului.