26.07.2023 00:15

Amenzi uriașe contra evaziunii fiscale

Amenzi uriașe contra evaziunii fiscale
Galerie foto

În perioada 19 - 20 iulie 2023, peste 95 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat 189 operatori economici care comercializează produse alimentare în municipiul București și județul Ilfov, în zone cu risc fiscal ridicat.

Au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale în cuantum de 722.203 lei (amenzi și confiscări), în principal pentru neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neîndeplinirea obligațiilor declarative reglementate de sistemul RO e-Transport,  neevidențierea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare efectuate și nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea și utilizarea documentelor justificative.

Totodată, în perioada 17 - 23 iulie, 86 de inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală, au desfășurat activități specifice de control antifraudă pe litoralul Mării Negre, vizând în principal verificarea respectării prevederilor OUG 28/1999, republicată, cu privire la dotarea și utilizarea de către operatorii economici a aparatelor de marcat electronice fiscale. Urmare acestor activități au fost verificați 465 operatori economici și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.361.826 lei (amenzi și confiscări).

Acțiunile operative vor continua în perioada următoare și vor viza înregistrarea veniturilor realizate din comercializarea produselor alimentare, existența documentelor de achiziție pentru produsele deținute în vederea comercializării, dar și existența formelor de angajare a personalului identificat cu ocazia controlului.

 

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița