01.11.2013 07:19

Alegerile primare și cetățenii

Alegerile primare și cetățenii
Galerie foto

dr. DAN LUCA


 

Vorbim mult despre alegerile europene din 2014, dar nu insistăm suficient, părerea mea, pe ce înseamnă acest scrutin pentru cei 500 de milioane de cetățeni ai UE. Ei sunt cei care trebuie să înțeleagă importanța rolul lor, ca alegători, în definirea viitorului blocului comunitar. Criticii și susținătorii Uniunii Europene sunt de acord cu faptul că trebuie să se lucreze la creșterea gradul de democrație pe măsură ce influența asupra vieții de zi cu zi a simplului cetațean crește.

 

După cum se discută la nivel european, înainte de Europarlamentarele programate pentru anul următor, ar trebui să se cunoască numele candidaților propuși de fiecare partid care urmează să îl înlocuiască pe José Manule Barroso, ce își va încheia mandatul în octombrie 2014.

 

Exemplul dat recent de publicația britanică Wall Street Journal este foarte util în a înțelege mecanismul - „În acest fel, mulți alegători europeni vor vota știind că, dacă formațiunea lor favorită va câștiga cele mai multe mandate în Parlamentul European, atunci personalitatea nominalizată de aceasta va fi viitorul președinte al Comisiei.

 

Un alegător al Partidului Laburist din Marea Britanie ar ști astfel că dacă grupul socialist va câștiga cele mai mare număr de locuri atunci, de exemplu, Martin Schulz, actualul președinte al Parlamentului European și cel nominalizat de socialiștii europeni, va deveni viitorul șef al Comisiei Europene”. După cum ati văzut, controversele există și de această dată în dezbaterile europene, inclusiv din partea proeuropenilor. Sistemul este foarte complex și din păcate, incorect comunicat creează confuzii și nesiguranță.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Uniunea Europeană, sui generis, se confruntă cu o necesitate a îmbunătățirii mecanismelor eficiente și democratice de implicare și selecție a liderilor. Există o nevoie de îmbunătățire atât a strategiilor de coordonare inter-instituționale, cât și de o „re-configurare” a discursului politic. Trebuie schimbat mult și rapid, asta desigur dacă trecem de la turația de tip „Europă a elitelor” la una de tip „Europa cetățenilor”.

 

Cetățenii din toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să vadă mai clar platformele politice la nivel european și astfel să aibă o oportunitate mai bună să-și exprime opțiunea (votul) între Stânga Europeană și Dreapta Europeană, într-o manieră din ce în ce mai democratică.

 

De câțiva ani, Obama a devenit idolul politicienilor, brandul politic cel mai cunoscut, chiar și în Uniunea Europeană. Președintele american are merite deosebite, dar și un sistem care l-a „inventat”. Obama este un produs al sistemului american, așa cum vom avea alți lideri americani aleși cel puțin o dată la 8 ani. Alegerile primare i-au dat posibilitatea liderului american în a se afirma, nu o campanie de două luni, survenită după nominalizarea de către Partidul Democrat ca și candidat oficial la funcția supremă în Stat.

 

Specialiștii au început să admită faptul că succesul integrării europene impune mai mult decât implementarea unor instituții eficiente și armonizarea politicilor la nivel național cu cel european. E nevoie în egală măsură de respectarea principiilor democrației la nivel comunitar. Uniunea Europeană speră să îmbunătățească participarea cetățenilor pentru crearea unei democrații supranaționale, participarea activă a populației fiind un factor cheie în acest mecanism.

 

Dan LUCA este Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului „România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani și își desfășoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a 3 cărți despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european și dilemele comunicării. Este profesor la universități din Bruxelles, Gorizia (Italia), București și Cluj. În 2008, inspirat și sprijinit de social-democrații germani, socialiștii francezi și laburiștii britanici, a înființat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelles.