27.11.2023 00:10

„Sunt sigur că se va concretiza o promovare”

„Sunt sigur că se va concretiza o promovare”
Galerie foto

* Chindia Târgoviște și-a prezentat noul antrenor, în cadrul unei conferințe de presă, la care au mai participat președintele Lorin Petrescu și vicepreședintele Nicolae Croitoru

 

Chindia Târgoviște și-a prezentat noul antrenor, în cadrul unei conferințe de presă, la care au mai participat președintele Lorin Petrescu și vicepreședintele Nicolae Croitoru. Diego Longo a fost alesul, un italian care a lucrat foarte mulți ani alături de Răzvan Lucescu și de Mircea Lucescu, alegând ulterior să meargă pe cont propriu, antrenând în campionatul Albaniei.

„Sincer să fiu, nu aveam de gând să vin imediat la Târgoviște. După ce am vorbit de mai multe ori și mi s-a prezentat planul echipei, dar și când am văzut determinarea și ambiția pe care o are clubul, am hotărât să încep mai repede acest parcurs. Avem toți gândul de a duce echipa în Liga 1 și să construim ceva important și acolo. Sunt cât de cât la curent cu ce se întâmplă în Liga a 2-a, nu ca cineva care lucrează zi de zi aici, dar în ultimele cinci zile am stat împreună cu staff-ul meu să studiem echipa, dar și adversarii”, a transmis Longo

„Avem toate posibilitățile să promovăm”

Italianul este încrezător că obiectivul promovării va fi realizat, chit că formația târgovișteană ocupă în acest moment un modest loc 10 în liga secundă, și numai primele 6 clasate vor evolua în play-off. „Sunt sigur că se va concretiza o promovare. Nimeni nu trebuie să simtă presiune pentru asta. Când ai un vis, și ca jucători putem vorbi de vis, cum e Liga 1, trebuie să lupți pentru asta. Dar e o luptă pozitivă. Și clubul are alt punct de vedere, el construiește. Aici e vorba despre business. Pentru club e ceva normal să-ți programezi și să aștepți, și e corect, pentru că sunt ambiții. Pentru noi, mai ales pentru jucători, trebuie să fie o luptă pozitivă, pentru că sunt toate posibilitățile, sunt trei puncte și mult de jucat. Nu am așteptări de la suporteri, noi trebuie să-i atragem lângă echipă, iar acest lucru putem să-l facem prin atitudinea noastră, prin muncă și sacrificiu, dar și prin felul de a juca. O vom face 100%, am văzut la băieți determinare și dorință, așa că sunt încrezător că vom face o treabă bună aici. Ce contează acum este atitudinea din timpul antrenamentului, trebuie să dăm tot. Când ești departe de obiectiv trebuie să dai mai mult. Simt responsabilitate, dorința lor mare și asta îmi ajunge pentru momentul ăsta. Sper să ajungă și încrederea, și siguranța, pentru că este un grup foarte bun și avem toate posibilitățile să promovăm”.

„Nu am nici timp și nici chef să fac revoluții”

„Cât despre trecutul meu, da, a fost un parcurs lung. Nu am fost secund doar la PAOK Salonic și Dinamo Kiev, am colaborat și la Al-Hilal, alături de Răzvan Lucescu, unde am reușit să cucerim Liga Campionilor Asiei. De asemenea, am experiență și în fotbalul românesc. Am fost la Rapid, la echipa națională de fotbal a României. A fost un parcurs frumos, care m-a ajutat să cresc, nu doar ca antrenor, ci și ca om. Am avut o colaborare foarte bună alături de Răzvan, dar și cu tatăl său, Mircea Lucescu. După ce am fost sunat de la Târgoviște, am vorbit cu staff-ul, cu familia și m-am apucat de meciuri, să văd cum e situația, să văd adversarii, dacă se poate. Eu eram în Albania și, până m-am mutat, nu am avut timp să vorbesc cu nimeni, nici cu prietenii apropiați. Imediat cum s-a făcut anunțul, a venit mesajul și am vorbit cu Răzvan. Ce m-a sfătuit un mare antrenor pe care îl cunosc bine, Alberto Zaccheroni, este că cel mai important îl reprezintă adaptarea la o echipă, în special când ajungi. Cred că în situația asta este foarte important, pentru că am ajuns ieri și meciul este sâmbătă. Nu am nici timp și nici chef să fac revoluții. Trebuie să fim echilibrați în momentul ăsta, să jucăm ținând cont de caracteristicile jucătorilor, cum le iese mai bine, și atunci voi încerca să-i ajut să joace cât mai bine cum vor”, a completat noul antrenor al Chindiei.

 

 

C.M.