10.06.2024 00:17

„Nu poți să crești nivelul de trai cu un aparat administrativ nerestructurat”

„Nu poți să crești nivelul de trai cu un aparat administrativ nerestructurat”
Galerie foto

*„Una este să-ți faci treaba la o primărie cu 1000-2000 de locuitori și alta este să ai un minim de 5000 - 6000 de locuitori, care să-ți acopere și nevoile de funcționare ale personalului propriu”

 

Președintele Sindicatului „Valahia” Târgoviște, Nicolae Dragodănescu, nu vede posibilă creșterea  nivelului  de trai al românilor atâta timp cât țara are un aparat administrativ nerestructurat și adaptat la numărul actual de locuitori pe care îl mai are România! În opinia acestuia, reforma personalului trebuie să meargă la pachet cu reforma administrației publice locale, a UAT-urilor.

„Să crești nivelul de trai, credeți-mă, nu se poate cu un aparat administrativ nerestructurat. Noi trebuia să facem, opinia mea, reforma UAT-urilor, care trebuie să fie restructurate în funcție de realitatea numărului de persoane care există la momentul actual... Sunt foarte mulți în actuala structură. Nu spun că oamenii aceia nu-și fac treaba. Dar una este să-ți faci treaba la o primărie cu 1000-2000 de locuitori și alta este să ai un minim de 5000 - 6000 de locuitori, care să-ți acopere și nevoile de funcționare ale personalului propriu”, a declarat liderul de sindicat Nicolae Dragodănescu.

 

 

Violeta Stanciu