14.05.2024 00:17

Ședință extraordinară CJD cu proiecte de investiții

Ședință extraordinară CJD cu proiecte de investiții
Galerie foto

*Cele mai multe proiecte au vizat adoptarea unor asocieri între Consiliul Județean Dâmbovița și unități administrativ teritoriale din județ pentru realizarea unor investiții de interes local prin Programul Județean de Dezvoltare Locală

 

Ședință extraordinară de vară... la Consiliul Județean Dâmbovița, cu aleși puțini în sală și proiecte multe! 21 de consilieri județeni, din totalul de 34, au participat ieri la ședința extraordinară a CJD care a avut pe ordinea de zi 57 de proiecte de hotărâre, ultimul fiind suplimentat pe ultima sută de metri. Ședința a fost condusă de președintele CJD, Corneliu Ștefan, care i-a avut alături pe vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, pe secretarul general al județului, Dan Popa, Instituția Prefectului fiind reprezentată de prefectul Claudia Gilia.

Ordinea de zi a fost epuizată într-un timp relativ scurt, toate proiectele fiind aprobate cu unanimitate și majoritate de voturi de consilierii județeni prezenți în sală. Cele mai multe proiecte, 43 la număr, au vizat adoptarea  unor asocieri între Consiliul Județean Dâmbovița și unități administrativ teritoriale din județ pentru realizarea unor investiții de interes local prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.

După adoptarea asocierilor s-a supus la vot și „proiectul de hotărâre cu privire la repartizarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament aferente obiectivelor de investiții realizate în asociere/ parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale  din județ, finanțate de către CJD prin transferuri de capital, în baza Programului Județean de Dezvoltare Locală aferent anului 2024”. Referitor la acest punct, președintele CJD, Corneliu Ștefan a declarat că „toată lumea a primit aceeași sumă, ca să nu fie ceartă”.

Tot la ședința extraordinară de ieri s-au adoptat și două proiecte pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ambele vizând investiția „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul SJUT”. De asemenea, aleșii județeni au votat și alocarea fondurilor publice pentru finanțarea din bugetul județului Dâmbovița a programelor sportive de performanță „Promovarea sportului de performanță”, sesiunea I 2024.

 

 

Violeta Stanciu