03.07.2024 00:17

112 sau medicul de familie? Aceasta e Urgența!

112 sau medicul de familie? Aceasta e Urgența!
Galerie foto

În cadrul recentei ședințe a Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, Cristina Sima, managerul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița, a vorbit despre tendința tot mai crescută a cetățenilor de a apela serviciul de urgență 112 în loc să meargă la medicul de familie. Aceasta consideră că este mai ușor și mai sigur pentru mulți să ajungă direct la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), ceea ce va duce la o creștere continuă a adresabilității către aceste servicii.

Pentru a găsi soluții la această problemă, Cristina Sima propune organizarea unei întâlniri între reprezentanții Instituției Prefectului Dâmbovița, Colegiul Medicilor de Familie, CJAS și Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Scopul reuniunii ar fi analiza situației actuale și identificarea unor soluții viabile pentru a reduce presiunea asupra unităților de urgență.

Cristina Sima a vorbit și despre  posibilitatea înființării unor centre de permanență. Aceasta  a subliniat că legislația în vigoare este restrictivă. Aceste centre pot funcționa doar dacă există o adresabilitate prestabilită prin acte normative, iar dacă nu sunt solicitate de cel puțin 500 de persoane, riscă să fie desființate.

Managerul CJAS a subliniat și necesitatea unei mai bune informări a populației cu privire la funcționarea și rolul Unității de Primiri Urgențe, explicând de ce apar întârzieri și cum se desfășoară activitatea potrivit diferitelor coduri de urgență. Aceasta consideră că o conștientizare mai bună ar putea ajuta la reducerea numărului de cazuri nejustificate care aglomerează UPU.

 

Ștefan Khalil