George Coand�

Anii au trecut. Și la conducerea ț�rii a fost impus cu de-a sila de c�tre I.V.Stalin, cu bun�voința (a se citi tr�darea tragic�) din partea Washingtonului și Londrei, Partidul Comunist de emanație bolșevic�. Acesta, pân� la celebra declarație din aprilie 1964, v�zut� de Occident și de români ca o declarație de independenț� a Partidului Muncitoresc Român de ieșire de sub tutela politic� a Kremlinului, a r�st�lm�cit, și la ordinul Moscovei și din laș� obedienț�, adev�rul istoric: URSS / Armata roșie era considerat� eliberatoare a României de sub jugul fascist.

Iar Actul de la 23 august (declarat� zi național�) a fost tratat în istoriile oficiale când ca insurecție armat�, când c� insurecție național� antifascist�, când, în viziunea lui Nicolae Ceaușescu, ca revoluție de eliberare social� și național� antifascist� și antiimperialist�. Și s� spunem c� aceast� viziune (nici ea în totalitate corect�) a iritat pân� la ur� Kremlinul bolșevic, acesta acuzându-i pe tovar�șii români de nerecunoștinț�. Pentru c�, astfel, i se recunoștea armatei române rolul de forț� înving�toare a Germaniei naziste și pe care sovieticii o declaraser� armat� înfrânt� și capitulard�. Un neadev�r, ca s� nu spun o minciun�, tipic� orgoliosului imperialism rusesc.

Din p�cate, dup� 1989, Actul de la 23 august a fost / este tratat, de unii istorici și p�rerologi de serviciu, fie ca lovitur� de stat, fie ca tr�dare a României, regele Mihai fiind (auziți aici!) principalul tr�d�tor și om al rușilor, care a înlesnit implantarea de c�tre I.V.Stalin a comunismului pe meleagurile noastre (!?). De altminteri, nici una, nici alta din aceste opinii nu sunt exprim�ri ale adev�rului istoric. Regele a fost decorat cu ordinul „Poteda” de c�tre sovietul suprem al URSS (cum au fost decorați și Dwight D. Eisenhower și Bernard Montgomery) pentru faptul c� „a întors de front” în „clipa când înc� nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”.

Dar Kremlinului puțin îi pas� c� își d� cu stângul în dreptul, recunoscând oficial meritul armatei române la victorie. Iar marii aliați SUA și Marea Britanie ne-au trimis, când a fost s� se tranșeze sferele de influenț� între Washington, Londra și Moscova, f�r� vreo remușcare, în iadul gulagului sovietic stalinist.

Dar (și acesta este adev�rul istoric, sincer) f�r� întoarcerea armelor la 23 august 1944 și ralierea la dispozitivul de lupt� al Națiunilor Unite, nu s-ar fi produs readucerea la patria-mam� a Transilvaniei de Nord-Vest, cedat� Ungariei horthyste de c�tre doi dictatori fasciști schizofrenici, Hitler și Mussolini la 30 august 1940, prin „Arbitrajul / Dictatul de la Viena”, iar România ar fi disp�rut de pe harta politic� a lumii.

Ce este de reținut, deci (dincolo de comunizare, inevitabil� în acel grav moment geopolitic) pe seama actului istoric de la 23 august? Esențialul existențial: a fost salvat� România ca stat și, de asemenea, a fost salvat poporul român ca ființ� istoric�. Și înc� ceva: am sc�pat de „davai ceas”, pân� una-alta. În rest, oricâte discuții vor mai fi pro și contra, istoria r�mâne singurul și adev�ratul judec�tor. S�-l l�s�m s� delibereze „sine ira et studio”.