Ioan Cezar Corâci: [Să vedem dacă acest „nu le mai facem” este urmarea unei politici bine gândite de distrugere a industriei româneşti sau dacă este la mijloc o prostie de guvernare]. Efectul negativ e acelaşi… Mircea Coşa: Exact. Dar câteodată ai nevoie să cunoşti şi cauzele. Vedeţi ceea ce se întâmplă acum este o chestiune care ar trebui să ne îngrijoreze. Tot acest fast, acest spectacol de lumină şi sunete în legătură cu fondurile comunitare, faptul că ni se tot anunţă că ele sunt miracolul, ne duce la ideea că România, în realitate, nu are niciun fel de capacitate internă de a se redresa. Stăm la mâna acestor fonduri care, aşa cum am spus, nu sunt atât de miraculoase pe cât par şi, în lipsa sau în incapacitatea lor de a mişca ceva, ne vom împrumuta în viitor şi mai mult. Şi România intră într-o perioadă în care tot ceea ce facem şi consumăm este pe bază de împrumut. Se vorbeşte despre investiţii. Vom face investiţii, vom face investiţii, este un laitmotiv, dar trebuie să spunem foarte clar că investiţiile au un efect negativ enorm de mare astăzi, acum, în România. Pentru că investiţiile în România înseamnă import 100% de capital de producţie. Nu mai fabricăm bitum, deci va trebui să importăm pentru autostrăzi, nu mai fabricăm fier beton, nu mai fabricăm sticlă de construcţii, ceramică şi altele… Deci dacă vrem să dezvoltăm construcţiile, va fi un import foarte mare. Dacă vrem să facem autostrăzi, va fi un import foarte mare. Sigur că, în timp, probabil că lucrurile se vor rearanja, pentru că investiţiile aduc beneficiu, dar pe termen scurt şi mediu situaţia în România nu e deloc roză.

I.C.C.: Fondurile europene presupun cofinanţare, printre altele. Or, din câte ştiu, pe bază de împrumuturi nu prea… E între regulile Uniunii Europene…

M.C.: Sigur că da, şi asta e o mare problemă.

I.C.C.: Adică voi avea neîncrederea inclusiv a comunităţilor locale care e din ce în ce mai mare, în absorbţia de fonduri europene, datorită a ”n” scandaluri, a ”n” reguli, unele impuse numai de noi, care nu existau la nivelul Comisiei Europene. Nici eu, personal, nu înţeleg acest entuziasm al guvernului pentru ideea de fonduri europene pe care, din câte ştiu eu, întreprinzătorii nu prea îl împărtăşesc.

M.C.: Pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie şi să demitizăm aceste fonduri europene. Deocamdată discutăm despre 30 de miliarde. În realitate sunt 17 miliarde nerambursabili, restul sunt împrumuturi. Împrumut cu o dobândă mai mică, e adevărat, dar tot împrumut este. Deci oricum am lua lucrurile deocamdată e foarte greu să ne gândim la o relansare aşa cum o doreşte guvernul, în formă de V, aşa ca un avion cu reacţie, să decolăm dintr-o dată… Nu! Va fi greu şi de abia de acum începe o perioadă grea, pentru că veniturile populaţiei nu mai sunt la nivelul la care au fost. Pensiile, salariile nu mai fac faţă unor creşteri importante de preţuri, scade consumul, iar ideea asta care nu e bine înţeleasă, de către unii, şi anume că prin consum nu faci creştere economică e falsă, deoarece consumul trebuie să pună în mişcare economia.

I.C.C.: E o pârghie folosită în multe ţări şi, cel puţin pe termen scurt…

M.C.: Sigur, cu condiţia să ai o cât mai importantă ofertă internă.

I.C.C.: Evident, evident, să nu fie bazat numai pe import.

M.C.: Însă, totuşi, revenind la această idee de… în fond 30 de miliarde, ok, chiar dacă împrumut, dar asta înseamnă proiecte… Nu ştiu, planul ăla de rezilienţă dvs. vă spune ceva?

I.C.C.: Păi nu-mi spune mare lucru pentru că nu este nici finalizat, nici public. Sunt nişte discuţii generale în legătură cu el pe care le-am auzit din nişte ieşiri publice ale decidenţilor noştri, după întâlnirea de la Cotroceni a guvernului cu dl. preşedinte.

M.C.: Acest plan trebuie spus că a fost respins prima oară de Uniunea Europeană pentru că nu avea în vedere cele şase direcţii prioritare. Acum se lucrează intens, asta ştiu precis, dare-ar Domnu să se lucreze şi bine, pentru că până pe 30 aprilie planul trebuie să fie trimis la Bruxelles.

I.C.C.: Planul nu ar trebui să fie baza următoarelor proiecte finanţate cu cele 30 de miliarde sau măcar direcţiile…

M.C.: Sigur că da

I.C.C.: … trebuie să fie prinse în acest plan. Pentru că…

M.C.: O să fie un fel de schemă strategică..

I.C.C.: Deoarece Comisia Europeană se va uita dacă sunt coerente şi consecvente. M.C.: O, da, sigur. Acest plan trebuie să treacă şi prin Parlament, chiar dacă Guvernul nu doreşte, dar asta este indicaţia UE, deci până la 30 aprilie, după aia trebuie să fie negociat la Bruxelles şi numai după asta o să vedem cât mai rămâne valabil din el.

I.C.C.: Şi ce poate fi finanţat, pentru că ideea de 30 de miliarde e o cifră teoretică, care dacă nu va fi acoperită de proiecte, nu vom reuşi să absorbim aceşti bani.

M.C.: Da.

I.C.C.: Mi-am pus de multe ori întrebarea, domnule profesor, cum se face că ţări ca Polonia au reuşit să absoarbă integral fondurile comunitare?…

M.C.: Aceasta e o discuţie pe care vă sugerez să o aveţi în ziarul dvs. în mai multe seriale. Pentru că este extraordinar ce a făcut Polonia! Polonia este campioana acestui secol din punctul de vedere al dezvoltării, a făcut nişte lucruri extraordinare şi trebuie să le prezentăm…eu am tot scris pe ideea asta şi am publicat pe ici pe colo… Deci trebuie ca lumea să ştie ce au făcut alţii şi ce am putea să facem şi noi…

I.C.C.: Pentru că dacă tot copiem experienţe din UE, hai să le copiem pe cele pozitive…

M.C.: Este un miracol ce s-a întâmplat în Polonia, cum au reuşit să avanseze într-un ritm extraordinar, să devină o putere economică şi asta sigur cu aceleaşi mijloace pe care teoretic le-am fi avut şi noi, adică fonduri europene şi efortul intern. La noi efortul intern a fost mai mic, sau a fost chiar obstrucţionat atunci când a încercat să fie. Tocmai discutam despre faptul că acest efort pe care patronatul român îl face prin întreprinderile mici şi mijlocii nu este deloc sprijinit de Guvern. Doar în teorie, fel de fel de programe, dar toată lumea ştie că aceste programe nu au funcţionat sau au funcţionat extrem de modest.