Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
14.04.2017 09:50
Șoc în fotbalul județean!
Ioana Mihălăchioiu, lovită violent la Șelaru
George Berbece i-a aplicat Ioanei Mihălăchioiu un pumn în zona feței (Foto Facebook)
* O femeie arbitru a fost atacată cu pumnul peste față de George Berbece. „Individul a făcut foarte urât după ce a primit cartonaș roșu. A amenințat-o pe doamna arbitru că o omoară și că nu mai pleacă de acolo”
* „Dacă verificați, frații ăștia Berbece au fost excluși din viața sportivă în 2015, tot pentru acte de violență. Iar bătăușul, George, avea legitimație nouă, era curat băiatul. Oare cine i-a eliberat-o?”, ne-au transmis surse prezente la meci
* Jurnal de Dâmbovița a demarat o achetă fulger și a obținut informații prețioase din interiorul Asociației Județene de Fotbal. „Comisia de Apel, condusă de președintele incompatibil Dorel Popa, i-a ridicat suspendarea acestui George Berbece. Pentru ce motive?”
COSTIN MIHAI
Șoc în fotbalul județean! O femeie arbitru, Ioana Mihălăchioiu, a fost lovit cu bestialitate, cu pumnul peste față, de George Berbece, un jucător al echipei Viitorul Șelaru. Incidentul s-a petrecut în minutul 23 al partidei de miercuri, cu Petrolul Răscăeți (1-5), din Seria Sud a Ligii a V-a. Chiar dacă avea fața tumefiată de la lovitură, Ioana a continuat să arbitreze, iar apoi a mers la spital, pentru investigații. „Individul a făcut foarte urât după ce a primit cartonaș roșu. A amenințat-o pe doamna arbitru că o omoară și că nu mai pleacă de acolo. Foarte nervos era și fratele său, Viorel, pe care au apucat să-l schimbe, pentru a nu risca și el o eliminare. Dacă verificați, frații ăștia Berbece au fost excluși din viața sportivă în 2015, tot pentru acte de violență. Iar bătăușul, George, avea legitimație nouă, era curat băiatul. Oare cine i-a eliberat-o?”, ne-au transmis surse prezente la meci.
Cel mai grav incident din fotbalul românesc, ce are ca victimă o femeie arbitru!
Jurnal de Dâmbovița a demarat o anchetă fulger și a obținut informații prețioase din interiorul Asociației Județene de Fotbal. „Comisia de Apel, condusă de președintele incompatibil Dorel Popa, i-a ridicat suspendarea acestui George Berbece. Pentru ce motive? Sunt practici periculoase, de vreme ce agresorii își dau seama că li se permite orice și că nu riscă mai nimic, recidivând cu și mai multă violență”. Alte surse susțin, în schimb, că George Berbece nu este nou legitimat, ci ar fi evoluat pe duplicat. Din informațiile noastre, este cel mai grav incident din fotbalul românesc, ce are ca victimă o femeie arbitru! Foarte probabil, Ioana Mihălăchioiu se va îndrepta împotriva agresorului cu o plângere penală!
Reacția lui Dan Mihălăchioiu
Soțul Ioanei, Dan Mihălăchioiu, a transmis un comentariu la articolul publicat, în care a exprimat un mesaj extrem de dur. „Este revoltător și de neacceptat atunci când apare violența în fotbal, în general, cu atât mai mult atunci când aceasta este îndreptată împotriva unei femei. Dacă lucrurile stau așa cum apare în text, adică huliganului i-a fost ridicată sancțiunea de excludere din viață sportivă, voi acționa în instanță membrii Comisiei de Apel, pentru abuz în serviciu cu consecințe grave, secretarul AJF pentru înșelăciune (eliberarea unui document fără înscrisuri oficiale) și președintele AJF pentru că a girat prin semnătura sa toate aceste nedreptăți”. Subiectul a fost preluat și de Libertatea.ro.
P.S. Chiar dacă recidivist, Comisia de Competiții și Disciplină i-a aplicat lui George Berbece o suspendare de 12 etape și o sancțiune financiară de 300 lei!
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Meci interesant la TârgovișteCampionat cu 16 echipe la Juniori U11
Atunci când gazdele sunt favorite
Chindia a trecut de Pucioasa cu 2-1
AFC Raciu, primul lider la Juniori U19
Chindia încearcă escaladarea spre play-off
Cristi Bălașa crede în Marian Vătavu
Misiune dificilă pentru Comisia de Omologare
Rezultate bune pentru juniorii dâmbovițeni
Începe Liga a 3-a
Editorial
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
DAN LUCA
În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.
Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.