❚ Abandonat de părinţi, puştiul de 17 ani crede că prin sport îşi poate face un viitor, aşa că s-a apucat serios de atletism ❚ A fost cu vacile oamenilor de la Pucheni, a muncit în construcţii, iar cu banii câştigaţi şi-a cumpărat adidaşi să poată alerga, dar şi caiete pentru şcoală

Toamnă rece la Târgovişte, geroasă. E oră de după-amiază, iar afară e un frig de crapă pietrele.Vocile atleţilor se aud din parc, unde aleargă pe aleile pietruite. Pe zgura de la stadion e mai greu. Când plouă e prea moale, când nu plouă e praf mult, iar când e frumos afară nu ai loc de amatorii de fiţe. Cei mai scumpi sunt prichindeii, cu obrăjorii lor roşii ca macul.

Printre atleţi zăresc şi un tânăr sărman îmbrăcat, un pic mai stingher, dar foarte respectuos. „E de la Casa de Copii”, ne şopteşte profesorul Nicolae Guţoiu. Îl cheamă Marian Alexandru Mihai, are 17 ani şi este de fel din Bucureşti. ,,De tata nu mai ştiu nimic, mai am o soră plecată prin Franţa, iar mama stătea cu un concubin, care o bătea mereu.Trei ani nu am fost la şcoală, nu am avut bani. Regret enorm că i-am pierdut, tocmai de aceea am reluat acum cursurile”, vorbeşte cu părere de rău. A ajuns la Târgovişte prin Fundaţia Provita 2003, care îi asigură cazare, masă şi şcolarizare.

Mai are un coleg la fotbal, la juniorii Chindiei

Discuţia curge natural, iar Alexandru îşi descarcă sufletul lui de copil greu încercat de soartă. A muncit în construcţii. Cu banii pe care i-a câştigat şi-a cumpărat cu 50 de lei o pereche de adidaşi şi rechizite pentru şcoală. „Nu mi-e ruşine să muncesc, am fost chiar şi cu vacile oamenilor de la Pucheni, unde am stat patru ani la o familie de acolo. Aveam brânză, lapte, o duceam bine. M-a tentat mama să mă întorc acasă, dar a fost o greşeală, tot pe drumuri m-a lăsat”.

Acum a reluat cursurile, este în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Nr. 10 şi e atras de limba română, de geografie şi, evident, de sport. „De mic mi-a plăcut să alerg. Mai am un coleg la fundaţie, Nica Ionuţ, dar el este la fotbal, la Chindia. Noi vrem să reuşim în viaţă prin sport, nu bem şi nu fumăm ca ceilalţi băieţi. Am fumat şi eu pentru o scurtă perioadă, dar m-am lăsat, mai bine îmi cumpăr haine, mâncare sau caiete. Dacă aş avea bani mulţi, mi-aş lua o casă, e visul vieţii mele”, ne vorbeşte deschis şi dezinvolt.

Atleții îi sunt ca frații

Colegii de la atletism l-au adoptat imediat şi l-au ajutat cu echipament sportiv. Este el mai uzat, dar puştiul e mândru de ce a primit, chiar foarte bucuros. „Pe Alexandru mi l-a recomandat domnul profesor Daniel Savu. Este un copil serios, politicos şi muncitor, se vede că îşi doreşte să practice atletismul şi îşi dă silinţa să performe. Niciodată nu l-am auzit să se plângă de ceva şi execută cu sfinţenie indicaţiile noastre. Copiii îl plac foarte mult, s-au apropiat de el şi s-a integrat foarte bine”, ne-a transmis antrenoarea Desdemona Banu, mulţumită de progresele făcute de Alexandru în numai câteva săptămâni de atletism.

S-a bucurat mult când a aflat că va ajunge la ziar. Colegii şi cei de la fundaţie vor fi mândri de el, poate şi părinţii vor afla că practică un sport, că este serios şi că vrea să reuşească în viaţă prin muncă. Alexandru merită toată admiraţia noastră, chiar e un exemplu demn de urmat. Sportul e pentru toţi, pe când viciile trebuie să rămână departe, la fel şi răutăţile. Pe mine m-a impresionat, iar aceste rânduri vin să-i mai aline din necazuri. Povestea lui merită aflată şi spusă mai departe. Alexandru merită mai mult.