Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



16.03.2021 00:25

Din cauza nerespectării Constituției României și a Codului Administrativ (OUG 57/2019)


A A

ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (II)

ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (II)

ALINA MAVRODIN VASILIU

 


 

Din episodul I, publicat ieri, reamintim pe scurt:

●Ilegalități, abuzuri, discriminare, încălcări de drepturi fundamentale constituționale, toate acestea și multe altele fac de câțiva ani „REGULA” în organizarea și desfășurarea ședințelor de Consiliu local în marea majoritate a UAT-urilor din județul Dâmbovița

●Cu câteva excepții notabile, primăriile din Dâmbovița au încălcat flagrant multe dintre prevederile Constituției României și pe cele ale Codului Administrativ (OUG 57/ 03.07.2019) publicat în Monitorul Oficial nr.555 din 05.07.2019, precum și pe cele ale Legii 52/2003 a transparenței decizionale

●SCRISOARE DESCHISĂ către conducerea administrației publice județene, către toți parlamentarii de Dâmbovița, către toate instituțiile abilitate care doresc să stopeze acest fenomen administrativ grav și penal

 

ESTE AȘA DE GREU SĂ FIE CITITE CORECT ȘI RESPECTATE TREI ARTICOLE DE LEGE?

OUG 57/2019 – CODUL ADMINISTRATIV: Art. 135.

Ordinea de zi (4)

Proiectul ordinii de zi a ședinței consiliului local se aduce la cunoștință locuitorilor comunei, ai orașului sau ai municipiului/subdiviziunii administrativ- teritoriale prin massmedia, prin afișarea pe pagina de internet a unității administrativ- teritoriale sau prin orice alt mijloc de publicitate.

Articolul 314 Licitația (1)

Licitația se inițiază prin publicarea unui anunț de licitație de către concedent în Monitorul Oficial al României, Partea a VIa, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicații electronice.

Articolul 335 Etapa de transparență (1)

În cazul procedurii de licitație, autoritatea contractantă are obligația să publice anunțul de licitație în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, pe pagina sa de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicații electronice.

JURISPRUDENȚA CE ZICE?

Secretizarea înverșunată, sfidarea prevederilor legale privind transparența decizională, lipsa publicării într-un cotidian local a acestor anunțuri, conform legii, precum și a altor anunțuri de interes public au creat deja JURISPRUDENȚĂ în România. Se pare totuși că acestea nu le dau încă fiori și spaime unor „interpreți” din administrația publică dâmbovițeană. Le-a dat cineva asigurări că nu vor păți nimic? Vom mai vedea... Există exemple, nu puține, de sentințe definitive, decizii ale instanțelor din România prin care au fost anulate Hotărâri ale Consiliului Local și Hotărâri ale Consiliului Județean) precum și anularea de acte administrative din cauza nerespectării prevederilor legale privind publicarea anunțurilor în presă.

1.EXEMPLE DIN JURISPRUDENȚĂ (publicăm extrase din câteva sentințe)

a.) Curtea de Apel Timișoara – Secția Comercială și Contencios Administrativ

●Sentința Civilă 41/P1 din 14.02.2005. Act administrativ nelegal. Încălcarea transparenței decizionale în administrația publică – avea obligația să publice anunț în presă, pe site propriu, să îl afișeze, etc.

b.) Curtea de Apel Argeș - Secția Comercială și Contencios Administrativ

●Decizia nr.606/R+CONT din 29 mai 2009 Acțiune în anularea Hotărârii Consiliului Local care a fost adoptată cu încălcarea transparenței decizionale fără publicitate în presă – Nu au fost respectate condițiile impuse de lege de publicitate a convocatorului, a ordinii de zi și a ședinței. c.) Curtea de Apel Constanța - Secția Comercială și Contencios Administrativ

Decizia civilă nr. 574/ CA/22.09.2010 Excepție de nelegalitate a hotărârii Consiliului Județean Constanța pentru instituire taxă. Instanța de fond a apreciat că hotărârea a fost luată cu încălcarea transparenței decizionale, anunțul nu a fost publicat în mass media. La recurs, Consiliul Județean Constanța a făcut dovada că a publicat anunțul în cotidianul local „Liderul de opinie” și pe pagina de internet a instituției. Fără aceste dovezi pierdea recursul și ar fi fost declarată nelegală hotărârea Consiliului Județean Constanța.

PUBLICAREA ANUNȚURILOR ÎN PRESĂ ESTE O PRIORITATE CA OBLIGAȚIE LEGALĂ ÎN OG 57/2019! NU ESTE O OPȚIUNE!

Publicăm astăzi doar câteva exemple din Jurisprudența românească. Respectarea prevederilor OG 57/2019 cu privire la obligativitatea publicității prin presă și a transparenței decizionale prevăzute expres în Art. 135 (Ordinea de zi), Art.314 și Art.335 (Licitații) - NU reprezintă ceva nou. Sunt prevederi preluate din Legea 215/2001 și din Legea 52/2003, completate și actualizate ca urmare a jurisprudenței existente. Elementul de noutate al OG 57/2019, este acela că articolele invocate sunt formulate explicit cu obligativitatea de a publica anunțurile (Ordinea de zi) cu prioritate în MASS-MEDIA, urmând pagina de internet a instituției sau alte mijloace de publicitate, dar numai ca alternativă la pagina de internet a instituției. Greu de priceput pentru unii! În Codul Administrativ (OG 57/2019), MASS-MEDIA este prioritară în textul art.135 (alin.4), iar în art.314 (alin1) și art. 335 (alin.1) sunt precizate explicit ca fiind obligatorii cotidianul național ȘI cotidianul local în asigurarea publicității și a transparenței decizionale, respectându- se astfel nu doar litera, ci și spiritul Constituției României și al legilor țării.

EXTRASE CU MOTIVĂRI DIN SENTINȚE DEFINITIVE PRIN CARE AU FOST ANULATE HCL, HCJ, ACTE ADMINISTRATIVE DIN CAUZA NEPUBLICĂRII ANUNȚULUI ÎN PRESĂ

Curtea de Apel PITEȘTI

Acțiune în anularea Hotărârii Consiliului Local. Închiriere bunuri aparținând domeniului privat al localității-fără anunțarea ordinii de zi în presa locală. Calitate procesuală activă. 606/ RCONT 29.05.2009 NU TREBUIE NEGLIJAT ÎNSĂ CĂ ORDINEA DE ZI SE STABILEȘTE PENTRU A FI POSIBILĂ PUBLICITATEA EI ȘI ACEASTĂ PUBLICITATE SE FACE PENTRU ÎNCUNOȘTINȚAREA CETĂȚENILOR, CĂRORA LE ESTE RECUNOSCUT DREPTUL DE A PARTICIPA LA ȘEDINȚELE CONSILIULUI LOCAL, IAR UN ASTFEL DE DREPT, GOLIT DE CONȚINUTUL POSIBILITĂȚII DE A CUNOAȘTE PROBLEMELE CE URMEAZĂ SĂ SE DISCUTE, AR FI TOTAL LIPSIT DE RAȚIUNE (....) Orice cetățean poate să pretindă că îi este încălcat dreptul recunoscut de lege de a cunoaște ordinea de zi, de a asista la ședințele autorității sau de a-și exprima voința de a participa la licitația publică, obligatorie potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001, în caz contrar nefiind respectate dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (....) ATÂTA TIMP CÂT LEGEA IMPUNE CONDIȚII DE PUBLICITATE A CONVOCATORULUI, A ORDINII DE ZI, A ȘEDINȚEI, IAR ACESTEA NU AR FI ÎNDEPLINITE, ORICE CETĂȚEAN POATE SĂ PRETINDĂ CĂ-I ESTE VĂTĂMAT UN DREPT RECUNOSCUT DE LEGE (DE A CUNOAȘTE ORDINEA DE ZI, DE A PARTICIPA LA ȘEDINȚELE AUTORITĂȚII). (...) Această prioritate este determinată de faptul că, în măsura în care actul administrativ a fost adoptat cu încălcarea cerințelor de legalitate, este inutilă cercetarea aspectelor de fond tranșate cu această ocazie. Faptul că Instituția Prefectului are drepturi și obligații de a verifica legalitatea actelor administrative adoptate de autoritățile locale (art.24 alin.1 lit.f din Legea nr. 340/2004) nu neagă dreptul instanțelor de a cenzura conformitatea cu legea a hotărârilor emise de consiliile locale. De altfel, prin legea specială, nu se face astfel decât să se recunoască Prefectului legitimare procesuală activă în astfel de pricini.

Curtea de Apel CONSTANȚA

Decizia civilă nr. 574/CA /22.09.2010 Dosar nr. 827/118/2010-reclamant CJ Constanța - lipsa publicării anunțului în presă. Astfel, instanța a apreciat că la adoptarea hotărârii au fost încălcate dispozițiile art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică deoarece nu s-a făcut dovada publicării anunțului referitor la intenția de adoptare a taxei în cauză în site-ul propriu, a afișării acestuia la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, AL TRANSMITERII SPRE PUBLICARE CĂTRE MASS-MEDIA CENTRALĂ SAU LOCALĂ, DUPĂ CAZ (.....) Se constată că o astfel de dovadă a fost făcută în fața instanței de recurs, fiind depuse la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: anunț privind supunerea dezbaterii publice a proiectului hotărârii, dovada publicării anunțului și proiectului de hotărâre în mass-media, (cotidianul local „Liderul de opinie”) și pe pagina de internet a instituției. Nota red.-Atenție: dacă la recurs nu făcea dovada publicării anunțului în presă, respectiv în cotidianul local, Consiliul Județean Constanța pierdea procesul.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, Sentința nr. 41/PI din 14 februarie 2005-lipsa publicării anunțului. Și în presă. Prin sentința civilă nr. 41 din 14 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9019/CA/2004, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea și a anulat ca nelegală H.G. nr. 862/2004, cu motivarea că prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică se prevede că prezenta lege stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, alese sau numite, precum și a altor instituții publice care utilizează resurse financiare publice, în raporturile stabilite între ele cu cetățenii și asociațiile legal constituite ale acestora, și scopul legii îl constituie sporirea gradului de responsabilitate a administrației publice față de cetățeni, ca beneficiari ai deciziei administrative, stimularea participării active a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor administrative și în cel de elaborare a actelor normative și de asemenea de a spori gradul de transparență la nivelul întregii administrații publice, conform art. 1 alin. 2 lit. a, b și c din lege. Obligația de transparență înseamnă obligația autorităților administrației publice de a informa și de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative și la minutele ședinței publice. Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 52/2003, de acte normative, autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț și în mass-media. Recursul declarat în cauză de pârâtul Guvernul României a fost respins prin decizia civilă nr. 4482 din 22 septembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1699/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nota red.: În OG 57/2019, au fost incluse aceste principii, dar cu prioritate de publicare a anunțurilor într-un cotidian național ȘI într-un cotidian local, conform art. 314 și art. 355.




Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sistemul de supraveghere din Târgoviște va fi gata până la debutul anului școlar
BEZNA TRANSPARENȚEI ÎN ZECI DE PRIMĂRII
Prefectul către toți primarii: "Respectați legile întocmai!"
ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (I)
Cele patru stații pentru vehiculele electrice, funcționale
Criza COVID-19 a lăsat elevii fără "Laptele și cornul"
117 avize de securitate pentru incendiu
Risc seismic la sediul CJD
Asistența socială, sub strictă monitorizare
Continuă investițiile în infrastructură la Răcari


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale