23.07.2024 00:17

Sprijin pentru Asociația „Centrul Diaconal Casa Creștină”

Sprijin pentru Asociația „Centrul Diaconal Casa Creștină”
Galerie foto

*Cei șase copii îngrijiți de Asociația „Centrul Diaconal Casa Creștină” din Târgoviște, în cadrul Apartamentului de tip familial „Sf. Ier. Nicolae”, au beneficiat de o tabără la mare

 

În perioada 15 - 19 iulie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit o tabără la mare, în stațiunea Eforie Nord, celor șase copii îngrijiți de Asociația „Centrul Diaconal Casa Creștină” din Târgoviște, în cadrul Apartamentului de tip familial „Sf. Ier. Nicolae”.

Pe parcursul taberei, copiii s-au bucurat de diverse activități spirituale și recreative. Astfel, au avut ocazia să viziteze orașul Constanța și câteva din bisericile sale, precum Catedrala Sf. Ap. Petru și Pavel, dar și câteva obiective turistice deosebite: Delfinariul, rezervația naturală, Muzeul de Istorie și Aquapark-ul. Doi dintre copiii participanți la tabără nu mai fuseseră niciodată la Marea Neagră.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei