30.08.2024 00:19
Sală polivalentă nouă, în discuția aleșilor locali
Galerie foto
*Au fost aprobate rapid 32 de proiecte, inclusiv investiții în infrastructura sportivă
Ștefan Khalil
Ieri, 29 august, Consiliul Local Municipal (CLM) Târgoviște s-a reunit în cadrul ședinței ordinare, în care au fost discutate 32 de proiecte de hotărâre. La fel ca în majoritatea întâlnirilor acestui Consiliu Local Municipal, ședința s-a desfășurat într-o atmosferă calmă, fără controverse sau dezbateri aprinse între consilierii locali, posibil pentru ca aceștia să își conserve energia pentru viitoarea campanie electorală, având în vedere apropierea alegerilor prezidențiale și parlamentare din toamna acestui an.
Proiectele au fost aprobate rapid, cu majoritate sau unanimitate de voturi. Două dintre ele au atras mai mult atenția. Primul vizează conferirea titlului de „Cetățean de onoare” al municipiului Târgoviște lui Marco Ballarini, primarul orașului Corbetta din Provincia Milano, Italia. Acesta va fi premiat în cadrul Ședinței Festive a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, care va avea loc, ca de obicei, de Zilele Cetății.
Al doilea proiect aprobat se referă la dezvoltarea infrastructurii sportive a municipiului. Consilierii au dat undă verde notei conceptuale și temei de proiectare pentru un obiectiv de investiții inedit: construirea unei săli polivalente multifuncționale cu velodrom pe Calea Ialomiței din Târgoviște. Această investiție este menită să ofere municipiului o facilitate modernă, capabilă să găzduiască o varietate de evenimente sportive și culturale. Ambele proiecte au fost adoptate în unanimitate.