21.08.2024 00:20

Nu știu cât de penibil sunt!

Nu știu cât de penibil sunt!
Galerie foto

Asta e impresia pe care o lasă, în opinia publică, prestația electorală a competitorilor la „tronul” de la Cotroceni, pe care, în curând, îl va lăsa liber Klaus Werner Iohannis, de pe urma căruia România, devenită Românabsurdistanul UE, s-a ales, nu există niciun fel de îndoială, cu toate oalele sparte. O țară eșuată, așa cum a recunoscut însuși acest personaj păgubos, care a păstorit-o un deceniu (O, Doamne... un deceniu!) al României dez-educate! Și haotizate!

Ca atare, chiar că moștenirea lui Klaus este una foarte grea. De fapt, nu lasă ceva de doftă în urma-i. Or, grămada asta de alergători, pe pista ce duce la Cotroceni, nu numai că nu a învățat absolut nimic din lecțiile electorale ale trecutului „democrației originale” mioritice, ba dimpotrivă, fiecare din acești alergători a căzut deja într-un populism de toată jena. Iată panourile cu sloganul „Un ostaș în slujba țării”. L-au pus pe generalul Ciucă într-o postură de erou fără glorie.

Și, pentru că sunt plasate de-a lungul șoselelor patriei, glumeții au și metamorfozat distanța din kilometri în... ciuci! Iar Ciucă se mai și prinde în horă pe malul mării, ca să pară cât mai aproape de popor. Procedeu electoral fumat de mult. Altul dă fuga pe la mănăstiri, pupând poala popii și icoanele. Un altul se dă cu bicicleta prin urbe, parcând ca să fie pozat pe zebră sau își face reclamă cu simbolul NATO în fundal.

Alta, la rându-i, dă fuga pe la mănăstiri, punându-și năframă pe cap și hop!, dup-aia ba la munte, ba pe litoralul Mării Negre, făcând băi de mulțime. Un prezident de partid naționalist promite apartamente ieftine pe listă. Vedeți, nu mai știu ce să inventeze în speranța că electoratul patriei eșuate îi va duce, în triumf, în deal la Cotroceni pentru salvarea națiunii. Măi, deștepților, găsiți ceva mai deștept și realist. Nu mai ține cu zăhărelul păcălelii!

George Coandă