29.11.2023 00:12

Victoria trebuia bifată

Victoria trebuia bifată
Galerie foto

Chindia Târgoviște a jucat sâmbătă cu CS Tunari, în deplasare, pe un teren greu, dar a reușit să câștige toate punctele puse în joc. La primul meci ca antrenor al formației dâmbovițene, Diego Longo a obținut o victorie importantă, venită în condiții speciale. Condițiile meteo nu au fost deloc favorabile, gazonul a arătat rău, însă Chindia s-a impus cu 2-0 și rămâne implicată în lupta pentru play-off.

A fost un succes care trebuia bifat, pentru că orice alt rezultat ar fi îngreunat misiunea formației târgoviștene de a ajunge în primele șase echipe la finalul sezonului regulat. Nu se pot trage prea multe concluzii după acest meci. Chindia a jucat pe un teren dificil, cu un adversar modest, astfel că rezultatul nu trebuie să entuziasmeze. A fost o victorie importantă, obligatorie pentru Chindia, însă este devreme să ne pronunțăm dacă numirea lui Longo pe banca tehnică este o alegere potrivită.

Pentru gruparea dâmbovițeană urmează un nou meci important, de această dată cu un adversar mult mai dificil, Concordia Chiajna, echipă implicată în lupta pentru promovare. Va fi un test mult mai greu decât cel cu CS Tunari, iar Chindia nu își permite alt rezultat decât victoria. Au mai rămas puține meciuri până la finalul sezonului regulat, iar echipa târgovișteană este în afara locurilor de play-off. E nevoie de o serie de rezultate pozitive pentru a urca în clasament, însă presiunea este uriașă, iar acest lucru nu va fi ușor de realizat.

Victoria cu CS Tunari trebuia bifată, iar acum e obligatoriu să urmeze un nou succes, cu Chiajna. Chindia nu a arătat până acum ca o echipă care poate promova în prima ligă, însă lucrurile se pot schimba. Un prim pas important ar fi o victorie cu Chiajna, o echipă cu un lot puternic, iar un rezultat pozitiv ar demonstra că echipa târgovișteană are potențial și poate să spere la un loc în play-off. La ultimul meci de acasă lucrurile nu au arătat deloc bine pentru Chindia, așa că rămâne de văzut câți suporteri vor fi pe „Eugen Popescu” la partida împotriva Concordiei.

 

 

Cosmin Sava