26.07.2024 00:10

Unele motivate, altele hazardate

Unele motivate, altele hazardate
Galerie foto

Dintre cele 21 de adversare pe care Chindia urmează să le întâlnească în sezonul 2024-2025 al Ligii a 2-a, mai întâi în sezonul regular, doar 13 sunt cunoștințe din campionatul trecut. Cele șase nou promovate și cele două retrogradate, ele sunt cunoștințe un pic mai vechi, reprezintă semne de întrebare nu doar pentru echipa dâmbovițeană, ci și pentru celelalte divizionare secunde.

Exemplele unor formații venite din eșalonul trei, în sezonul trecut (Corvinul, Ceahlăul, Miercurea Ciuc, chiar și Reșița), care s-au comportat peste așteptări, ar putea continua. Cel puțin o echipă a declarat că își dorește prezența în play-off, aceasta fiind FC Bihor Oradea. Chiar dacă a promovat greu, echipa aceasta este reprezentanta unui oraș cu peste 183.000 de locuitori.

În plus, gruparea de pe Crișul Repede a făcut și câteva transferuri sonore. O reîntoarcere a lui Ioan Hora, campion cu CFR Cluj, este, deasemenea, de remarcat. Și pe la Focșani bântuie un zvon de speranță, dacă n-o fi având proveniența de vin sec de anul trecut. Desigur, retrogradatele Voluntari și FCU Craiova n-au decât gândul revenirii rapide în SuperLigă.

Apoi, din cele 13... băștinașe, Chindia nu a învins decât pe Dumbrăvița. Argeș, Reșița și Slatina (în play-out), restul victoriilor din sezonul trecut fiind cu echipele retrogradate. Iar din cele 13 echipe, 6-7 au ca obiectiv promovarea în SuperLigă (Chiajna, Steaua, Corvinul, Mioveni, FC Argeș, Miercurea Ciuc, Ceahlăul). Iată, jumătate dintre adversarele Chindiei speră să prindă, mai întâi, un loc din  primele 6. Bineînțeles, există o limită în toate, așa că, din toate cele amintite, doar jumătate ar fi îndreptățite să creadă cu adevărat în visul lor. Restul sunt hazardate, în declarații cel puțin.

De multe ori, este mai bună tăcerea, vorba proverbului „taci și faci”. Aici ne-am dori noi să se încadreze Chindia. Dar, asta nu înseamnă să eliminăm doza de optimism. Niciodată, lucru demonstrat în fotbal, mai ales, învingătorii, autodeclarați care au încercat intimidarea adversarilor înainte de începerea luptei, nu s-au bucurat de lauri. Avem în memorie exemple concrete, chiar din fotbalul românesc. Echipe precum Unirea Urziceni sau Astra Giurgiu au câșigat titlul, după ce declaraseră că nu-și doresc decât menținerea în primul eșalon.

Ani la rând, FCSB și-a expus aceeași dorință, și a câștigat titlul, când nu l-a mai prevăzut din timp. Recent, la Euro 2024, toate lăudăroasele continentului au văzut cum Spania, care nu s-a hazardat în declarații, a câștigat titlul european. Sunt convins că ibericii și-au dorit coroana, dar au cucerit-o în tăcere. Repet, nu este suficient să faci tam-tam, dar credință în izbândă trebuie să ai. Altfel, la ce mai participi la luptă? Și Chindia trebuie, prin fiecare jucător al ei, să gândească astfel.

Ultima promovare a Târgoviștei în primul eșalon s-a făcut într-o situație similară cu cea de acum. Majoritatea antrenorilor, jucătorilor și conducătorilor au fost de pe aceste meleaguri. Excepția a fost antrenorul principal, dar nu el a plămădit echipa, a fost formată de cel care o supervizează tehnic pe Chindia de azi. Să pornim la luptă fără declarații de promovare, dar cu speranța ascunsă în suflet. Succes, Chindia!

 

 

Vasile Neagu