16.07.2024 00:19

Proiect antidrog "Eu și copilul meu"

Proiect antidrog
Galerie foto

RODICA VASILIU


 

În perioada septembrie 2023 - iunie 2024, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Dâmbovița a implementat proiectul național „Eu și copilul meu” în localitățile: Târgoviște, Corbii Mari, Ungureni, Răzvad, Comișani, Bucșani - Hăbeni, Bezdead, Mănești, Râu Alb, Runcu.

Proiectul a presupus o etapă inițială în care specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, reprezentanții Casei Corpului Didactic Dâmbovița și ai Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița au organizat două cursuri de formare profesională continuă pentru 39 cadre didactice din județ (modulul teoretic). Cea de-a doua etapă a proiectului (martie – iunie 2024) a fost susținută de către cadrele didactice care au desfășurat sesiuni de formare adresate unui număr de 175 de părinți.

Proiectul național „Eu și copilul meu” presupune formarea de abilități de comunicare și educare în cadrul familiilor copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, prin activități de tipul ”Școala părinților” (9 întâlniri pentru fiecare grup de părinți), punând accent pe nevoile copiilor la această vârstă, stilurile parentale întâlnite în educația copiilor, metodele de comunicare eficientă cu copiii, gestionarea conflictelor în familie, anturajul copiilor, mituri legate de consumul de substanțe.

Activitățile au fost realizate  într-o formă interactivă, care să faciliteze comunicarea și să stimuleze un grad mai mare de implicare a părinților în educația propriilor copii în ceea ce privește prevenirea consumului de droguri.