09.11.2023 00:13

Polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor
Galerie foto

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau a accidentelor de circulație produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive. Acțiunile polițiștilor au vizat și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de activități specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza întregului județ.

Astfel, la acțiunile în sistem integrat au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, jandarmi și polițiști locali. n ultimele 24 de ore, peste 300 de persoane au fost legitimate, peste 260 de autovehicule au fost oprite pentru control și 70 de conducători auto au fost testați pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, au fost aplicate 212 sancțiuni contravenționale, au fost reținute 11 permise de conducere ( 2 pentru consumul de alcool și 2 pentru viteză excesivă) și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. Din totalul sancțiunilor, 144 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 29 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 61.810 de lei. Reamintim faptul că polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile pentru siguranța cetățenilor.

 

Dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni

contra siguranței circulației pe drumurile publice

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Niculești. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe drumul județean 101B, în localitatea Niculești, unde au constatat că un bărbat de 46 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În după-amiaza zilei de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au oprit pentru control, pe strada Victoriei din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Iedera de Sus. Conducătorul auto a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Tot pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au oprit în trafic pentru control, pe raza comunei I.L. Caragiale, un autoturism care nu avea montate plăcuțele cu număr de înmatriculare, fiind condus de un bărbat de 28 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele cu număr de înmatriculare ale autovehiculului sunt retrase.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe drumul național 71, în localitatea Cuza Vodă, un bărbat de 43 de ani în timp ce ar fi condus un autoturism, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.

 

Mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pus în aplicare de polițiști

La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis de Judecătoria Răcari, pe numele unui bărbat  de 54 de ani, din Titu. Celui în cauză i-a fost înlocuită sancțiunea de prestare a muncii în folosul comunității, fiind condamnat la 97 de zile de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt de energie electrică. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Mărgineni.