26.07.2024 00:12

Noi investiții în infrastructura rutieră

Noi investiții în infrastructura rutieră
Galerie foto

*Potrivit primarului Sandu Gabriel Dănuț, este vorba de aproximativ 500 de metri liniari cu covor asfaltic în două straturi, la care se adaugă șanțuri betonate și accese în gospodării *„Valoarea totală a proiectului este de 100.000 €, din care 93.000 € provin din bugetul local al comunei Voinești și 7.000 € din finanțare europeană”

 

Primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț a anunțat că au demarat lucrările de modernizare prin asfaltarea a două străduțe neasfaltate din satul Lunca. Potrivit edilului-șef, este vorba de aproximativ 500 de metri liniari cu covor asfaltic în două straturi, la care se adaugă șanțuri betonate și accese în gospodării, conform proiectului tehnic.

„Valoarea totală a proiectului este de 100.000 €, din care 93.000 € provin din bugetul local al comunei Voinești și 7.000 € din finanțare europeană. Ne-am propus finalizarea lucrărilor în 60 de zile. Deci: La treabă!”, a transmis primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț.

 

 

Violeta Stanciu