15.07.2024 00:17

"La Piovra" valahă


Galerie foto

George Coandă


Vă mai amintiți celebrul serial „Caracatița” („La Piovra”), pe care, săptămână de săptămână, îl așteptam cu sufletul la gură? Eram nerăbdători să vedem cum luptă comisarul Cattani cu faimoasa mafie siciliană. Dar, în cele din urmă, mafia l-a lichidat. Iar dezamăgirea dumneavoastră a fost teribil de dureroasă. Cum de n-a putut abilul și versatul polițist italian să-i vină de hac „caracatiței”? Pentru că ucigașele sale tentacule pătrunseseră până în cele mai înalte sfere ale vieții politice din Peninsulă, dar și în cele ale justiției. Dar de atunci, pentru că au trecut ani mulți de la difuzarea serialului, ne era greu să ne închipuim că „La Piovra” își va desfășura tentaculele tot atât de ucigătoare și pe meleagurile noastre. Și nici nu v-ar fi venit să credeți că va fi fost posibil să-și înceapă desfășurarea tocmai dintr-un serviciu secret menit să apere de primejdii de moarte statul și națiunea. Pare greu de crezut, dar iată că este înfiorător de credibil, faptul că numărul doi din acest serviciu, de fapt, șeful profesional militar, despre care am mai zis ceva într-un editorial, era / mai este capul caracatiței valahe. Și care, uluitor deconspirat de fostul premier și președinte al Albaniei - de mână cu actualul prim-ministru albanez, un personaj controversat - coordonează sinistrul trafic de narcotice de la un cartel mexican tocmai în Balcani. Insul încă mai trezește spaime în anumite cercuri de afaceri și ale justiției, pentru că tentaculele sale atacă cu perfidie (șantaj) până în cele mai ascunse cotloane ale societății românești. A fost creat de un fost președinte, care a creat o și pe procuroarea-șefă faimoasă, apoi el însuși, drept recunoștință, a luat-o în barbă și de la el, și de la ea, iar acum schiaună, victimizându-se penibil, pe la diverse televiziuni.

(va urma)