13.05.2024 00:20

Dezbaterea de la Maastricht

Dezbaterea de la Maastricht
Galerie foto

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele electorale ale partidelor politice europene pentru președinția viitoarei Comisii Europene.

Urmăresc alegerile primare europene și procedura de alegere a liderilor europeni încă din 2009, în 2010 publicând în premieră un calendar de desfășurare a alegerilor primare 2014. Cursul pe care îl prezint la SNSPA înglobează și o parte despre acest subiect, chiar dacă, așa cum prezentasem în 2022, mecanismul are încă mari lacune de reprezentativitate.

E o premieră ca număr de participanți, până acum nici o astfel de dezbatere nu a avut mai mult de 6 candidați. Sunt adeptul democrației, invitând și eu 7 lideri de partide politice europene pe 30 noiembrie 2023, dar parcă prea mulți candidați au diluat discuția. Dezbatere a fost însă bună, directă, pe stil olandez, cu multe întrebări și răspunsuri.

Forța actualului președinte a fost observată din primele minute ale interacției. Ursula von der Leyen a pendulat între a prezenta ideile pentru următorul mandat, dar a și explicat mult actualele acțiuni politice. La un moment dat aveam impresia că este o conferință de presă în care ceilalți candidați întreabă actualul președinte al Comisiei Europene despre subiectele politice contemporane.

Nicolas Schmit a fost bun, forța de comisar european în exercițiu i-a dat gravitate și structură prezentării. Bas Eickhout a jucat și el bine, experiența sa ca lider de grup politic în Parlamentul European fiind bine pusă în evidență. Maylis Roßberg, de doar 24 de ani, a jucat cartea tinerilor, mai ales că în sală erau prezenți doar tineri. E aceeași abordare precum cea a candidatei verzilor din 2014 și 2019, Ska Keller.

Anders Vistisen a atacat brutal încă din prima clipă când a avut microfonul. A lovit în tot ce mișcă european și a subliniat voalat problema alegerilor europene. „Ursula von der Leyen dorește un mandat de președinte al Comisiei Europene, dar nu candidează pe nici o listă electorală în alegerile europene”. Neavând ECR candidat în dezbatere, ID a intrat pe palierul euroscepticilor mai mult decât credeam. Foarte toxică abordarea, dar trebuie privită cu mare atenție.

Pe 23 mai 2024, avem la Bruxelles o nou dezbatere Spitzenkandidaten.

 

 

Dan Luca