16.07.2024 00:16
"Avem nevoie de o legislație mai permisivă, avem foarte multe controale"
Galerie foto
Violeta Stanciu
Crescătorii de caprine și ovine, sufocați de controale! Președinta Asociației Caprirom Sud Muntenia, Georgiana Udrescu, vicepreședinta Asociației Crescătorilor de Capre din România – CAPRIROM, ne-a semnalat în urmă cu puțin timp că micii fermieri din acest sector se mențin cu greu pe linia de plutire din cauza inputurilor agricole care sunt din ce în ce mai scumpe, dar și a prețurilor la utilități. O mare problemă sunt controalele de la instituțiile statului care pur și simplu îi sufocă pe micii fermieri, motiv pentru care unii aleg să renunțe la această îndeletnicire.
„Fermierilor mici le este din ce în ce mai greu să-și acopere costurile. Am atras atenția celor care ne guvernează și celor care se ocupă de noi să nu pățim ca și vaca de lapte, să nu ne trezim în ultima fază, când nu mai avem ce resuscita. Deci avem nevoie de o legislație care să fie mai permisivă, avem foarte multe controale de la DSV, de la Mediu, de la APIA, multe controale. Am fermieri care au avut 12 controale, acel om renunță. Toate regulamentele pe care le-am citit spun să-l consiliezi pe fermier, să-i dai remedii și după aceea să-l sancționezi. Controalele îi sufocă pe micii fermieri și de la an la an sunt reguli tot mai drastice, nu mai ai voie mai nimic”, ne-a semnalat Georgiana Udrescu, președinta Asociației Caprirom Sud Muntenia, vicepreședinte Asociația Crescătorilor de Capre din România - CAPRIROM.