29.11.2023 00:14
„PSD Târgoviște va câștiga toate alegerile viitoare”
Galerie foto
*Mobilizare generală la PSD Târgoviște pentru pregătirea alegerilor din 2024! *„Avem de partea noastră un succes administrativ probat în timp, cu multe rezultate, care a făcut din Târgoviște unul dintre cele mai apreciate orașe” (Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei, secretar general PSD Dâmbovița)
Luni, 27 noiembrie 2023, în sala Cinematografului Independența din municipiul Târgoviște, conducerea PSD Dâmbovița s-a întâlnit cu membrii Organizației PSD Târgoviște, cea mai puternică organizație social-democrată din Dâmbovița, cea care va da tonul câștigării alegerilor din anul 2024! La eveniment au participat președintele PSD și CJD, Corneliu Ștefan, secretarul general al PSD Dâmbovița și președintele PSD Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului Claudia Gilia, parlamentarii Carmen Holban, Marian Țachianu.
„Am avut o întâlnire premergătoare acțiunilor care vor urma în perioada imediat următoare și pe tot parcursul anului viitor. 2024 va fi, din punct de vedere electoral, o provocare uriașă, cu toate alegerile în același an. Avem obiective mari și nici nu mă gândesc să nu le atingem. Știu ce echipă am în jurul meu, știu ce colegi extraordinari am și cât de pregătiți sunt pentru această provocare. La fel cum sunt conștient de așteptările pe care oamenii le au de la noi. Pe bună dreptate, pentru că ne-am impus noi înșine standarde ridicate. E nevoie de muncă, de entuziasm, de idei noi, de creativitate. E nevoie de noi în stradă, acolo unde se aude cel mai bine vocea târgoviștenilor. I-am ascultat mereu, iar ei ne-au recompensat cu multă susținere. Păstrăm același fel de a fi în relația cu oamenii. Sunt foarte încrezător. Și pentru că-i cunosc pe cei din jurul meu. Și pentru că facem o echipă foarte puternică la nivelul județului, împreună cu președintele CJD, Corneliu Ștefan”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretar general PSD Dâmbovița și președinte PSD Târgoviște.
În fața unei săli pline, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vorbit despre PSD Târgoviște, cea mai puternică organizație social-democrată din Dâmbovița. A mai spus Corneliu Ștefan că se discută foarte mult despre realizările administrative ale echipei PSD de la Primăria Municipiului Târgoviște, condusă de Daniel Cristian Stan, pentru că sunt realizări care nu pot fi negate de absolut nimeni!
,,Sunt peste 90 de investiții în toate domeniile în Târgoviște, iar valoarea totală a acestora este de peste 1,5 miliarde de lei. Este motivul pentru care PSD Târgoviște va câștiga toate alegerile viitoare: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Am finalizat studiul de fezabilitate necesar construirii unui Spital de Pediatrie, cu 70 de paturi în spitalizare continuă, în județul Dâmbovița. Proiectul are o valoare estimată la aproximativ 25 milioane de euro. Totodată, investițiile Consiliului Județean Dâmbovița la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se ridică la peste 18.000.000 de euro. Finalizarea centurii Municipiului Târgoviște! Consiliul Județean Dâmbovița a alocat 12 milioane pentru acest proiect. Lucrăm la proiectul Inelului 2 de Centură al Municipiului Târgoviște, unde valoarea estimată este de aproximativ 147.000.000 de euro. DN 71 Bâldana – Târgoviște se află în etapa de proiectare, iar pentru DN 71 Târgoviște –Sinaia a fost semnat contractul de proiectare și execuție. Dâmbovița Arena, complexul sportiv care va avea peste 12.400 de locuri și la care deja se lucrează, are o valoare de aproximativ 271.000.000 de lei. Rezultatele vorbesc pentru noi!”, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Violeta Stanciu