22.08.2024 00:13

Proiecte majore în derulare la Voinești

Proiecte majore în derulare la Voinești
Galerie foto

*Un proiect este „Modernizare prin asfaltare străzi din satul Oncești”, în valoare totală de 5 milioane RON și fi realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița

 

Ștefan Khalil


Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a prezentat cele mai recente activități și proiecte de dezvoltare în localitate. Primarul a detaliat progresele realizate în cadrul mai multor inițiative importante pentru comunitate.

Unul dintre proiectele prioritare, intitulat „Gaze naturale în toate satele comunei noastre”, avansează în satul Gemenea-Brătulești, unde lucrările sunt în plină desfășurare pe străzile Iugulești, Tătăranilor și Cândea. În plus, au început deja branșamentele gratuite pentru locuințele din zonă. „Îi așteptăm la sediul primăriei pe toți cei care nu au depus încă cereri de branșare. În prima etapă, branșamentele vor fi efectuate doar în zonele unde conducta a fost îngropată anul acesta”, a precizat primarul.

În ceea ce privește sistemul de canalizare din satul Gemenea-Brătulești, investiția este realizată în proporție de aproximativ 70%. Lucrările includ reprofilarea șanțurilor pentru scurgerea apelor pluviale și montarea podețelor de acces în gospodării, acolo unde acestea au fost deteriorate.

De asemenea, pe 22 iulie 2024, au început lucrările de modernizare prin asfaltare a străzilor nereabilitate din satul Lunca. Proiectul, în valoare de 100.000 €, este finanțat în principal din bugetul local, cu o contribuție de 93.000 €, la care se adaugă 7.000 € din fonduri europene. Primarul Gabriel Dănuț Sandu a anunțat că finalizarea acestui proiect este prevăzută pentru sfârșitul lunii septembrie a acestui an.

Un alt proiect, aflat în faza de achiziție publică prin SICAP, este „Modernizare prin asfaltare străzi din satul Oncești”. Investiția, în valoare totală de 5 milioane RON, va fi realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița. Primarul a asigurat că lucrările vor începe în acest an, aducând beneficii semnificative locuitorilor din satul Oncești.

Pentru a răspunde cerințelor crescute de apă potabilă din ultima perioadă, comuna a suplimentat debitul de pompare pentru stațiile de apă din satele Gemenea-Brătulești și Voinești. Au fost montate două pompe de înaltă presiune, capabile să pompeze peste 45 m³/h pentru fiecare stație, asigurând astfel un debit suficient pentru nevoile comunității.