23.07.2024 00:16

Medicii de familie au rămas în 2024 cu același plafon ca în 2023

Medicii de familie au rămas în 2024 cu același plafon ca în 2023
Galerie foto

*„Pentru noi rămâne aceeași valoare, nu se ține cont de inflație, de scumpirile care sunt și care ne afectează pe toți”

 

După momentele de incertitudine prin care au trecut medicii de familie, pentru că la începutul anului CNAS le pusese gând rău și voia să le reducă plafonul cu câteva procente bune (între 22,5%-35,8%), și cei din ambulatoriu au rămas în acest an cu aceleași tarife pe care le-au avut și anul trecut. În 2024, în medicina primară, punctul per capita rămâne la 12 lei, iar punctul pe serviciu medical  la 8 lei.  Dr. Ileana Dumitrescu, de la Asociația Medicilor de Familie Dâmbovița, ne-a declarat că medicina primară rămâne cu aceleași valori, în condițiile în care toate prețurile au explodat.

„Pentru ultimul trimestru rămân aceleași valori ale punctelor pentru medicii de familie. Deci în cazul nostru nu este nicio creștere a plafonului. Este o creștere de la 1 octombrie, pe trimestrul  IV,  pentru medicii din Ambulatoriu cărora le-a mai crescut puțin valoarea punctului. Pentru noi rămâne aceeași valoare, nu se ține cont de inflație, de scumpirile care sunt și care ne afectează pe toți. Este o menținere a valorii de anul trecut, de fapt de la 1 iulie 2023. Noi nu am obținut nicio creștere”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, de la Asociația Medicilor de Familie Dâmbovița.

 

 

Violeta Stanciu