17.05.2024 00:17

Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, la 100 de ani de existență

Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, la 100 de ani de existență
Galerie foto

*„Liceul Tehnologic Voievodul Mircea face obiectul celor mai mari investiții care au vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană și unora dintre cele mai mari investiții din România aferente unei unități de învățământ”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște, un secol de existență! Celebrarea centenarului acestui liceu a avut loc ieri la unitatea de învățământ din Târgoviște în prezența autorităților locale și județene, a cadrelor didactice și a elevilor. Printre participanții la festivitatea dedicată acestui eveniment s-au aflat prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretarul general al Consiliului Județean Dâmbovița, Dan Popa, inspectorul general al ISJ Dâmbovița, Adriana Tudose, inspectorul general adj al ISJ Dâmbovița, Dan Tică.

„În cei 100 de ani de existență, cadrele didactice au modelat mii de destine, oameni care au contribuit la dezvoltarea județului și a țării. M-am bucurat să aflu că liceul dezvoltă foarte mult aria învățământului dual, având multiple parteneriate cu firme importante în domeniul petrolului și, nu numai. Cadrelor didactice, elevilor și întregului personal le doresc multă sănătate, forță inspirațională și multe parteneriate care să ofere posibilitatea asigurării unui viitor viabil pentru liceu și pentru toți tinerii care studiază aici. Îi mulțumesc doamnei director Carmen Ion pentru invitație și îi doresc un management educațional de succes”, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Liceul face obiectul celor mai mari investiții care au vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană și unora dintre cele mai mari investiții din România aferente unei unități de învățământ! Este vorba de proiecte cu o valoare de peste 45.000.000 lei, finanțate exclusiv din surse nerambursabile, care vizează nu mai puțin de 6 corpuri de clădire, inclusiv corpul principal. Sunt avute în vedere ample lucrări de consolidare la corpul principal, iar în plus imobilele liceului vor fi termoizolate, va fi schimbată tâmplăria, va fi schimbat acoperișul, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat, etc. Intervențiile propuse conduc la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%. Sunt deja lansate licitațiile aferente execuției de lucrări!”, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

 

Violeta Stanciu