08.12.2023 00:12

CSM Târgoviște, reprezentată cu succes la Vrancea

CSM Târgoviște, reprezentată cu succes la Vrancea
Galerie foto

* Clubul dâmbovițean a fost reprezentat de Cristian Nedelcu, la categoria 81 de kilograme, și Dragoș Gogu, la categoria -100 de kilograme

 

Zilele trecute a avut loc Campionatul Național de Judo pentru Veterani. Competiția a fost organizată la Vrancea, iar printre cluburile care au luat startul în acest turneu s-a regăsit și Clubul Sportiv Municipal Târgoviște. Clubul dâmbovițean a fost reprezentat de Cristian Nedelcu, la categoria 81 de kilograme, și de Dragoș Gogu, la categoria -100 de kilograme. Cei doi sportivi sunt pregătiți de Romel Mușa.

Victorii pe linie pentru Gogu

Cristian Nedelcu a reușit un parcurs bun, încununat cu medalia de argint la M1. Dragoș Gogu a avut un turneu de excepție, a câștigat toate cele trei meciuri disputate la categoria categoria -100 kg cu ippon și a pus mâna pe medalia de aur la M1. Gogu, care este și antrenor în cadrul Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, a reușit să-l învingă la Vrancea și pe Valeri Meleaschevici, cel care este campion european. Obiectivul lui Dragoș este ca la anul să ajungă atât la Campionatul European de Judo, cât și la Campionatul Mondial

 

 

Cosmin Sava