23.02.2024 00:15
Comasarea alegerilor locale și europarlamentare
Galerie foto
Ștefan Khalil
PSD și PNL au ajuns la un acord privind comasarea alegerilor locale și europarlamentare, într-o mișcare care are potențialul de a schimba peisajul politic din România. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au confirmat această decizie după discuțiile din cadrul Coaliției și cu președintele Iohannis. Această mișcare strategică a celor două partide majore deschide calea către un calendar electoral intens, cu multiple scrutine prevăzute pentru anul 2024. Reporterii cotidianului nostru au stat de vorbă cu mai mulți cetățeni dâmbovițeni despre acest subiect, întrebându-i dacă este bună decizia comasării alegerilor și pe cine avantajează această măsură.
*Nici nu știi pe cine să votezi, le-au zăpăcit de le-a luat naiba. Nu știu în folosul cui este, dar al meu clar nu.
*Este un haos total, dacă ei stau acum să decidă, în an electoral, când au loc alegerile. Mi se pare total nepotrivit. De avantajat, clar îi avantajează pe PSD și PNL, dar în primul rând pe PSD, ei conduc Guvernul în momentul ăsta, au mărit puțin pensiile, puțin salariu minim.
*Cel mai corect și normal era să le lase așa, să nu le comaseze. Păi câte buletine de vot vom primi? Un om simplu se încurcă în ele, nu o să știe nici pentru ce votează.
*Era bine dacă le puneau pe toate patru într-un singur scrutin, cheltuiau mai puțini bani pentru campaniile electorale. Și da, vorbim de banii noștri, nu de-ai parlamentarilor sau senatorilor, că nu fac din bani lor. Ei vor doar funcții, iar pe noi ne jecmănesc.
*Nimic nu este clar. Nu avantajează poporul, atât pot spune. Ei oricum ies în avantaje. Au afaceri, au funcții, au averi, noi avem doar rate și probleme de sănătate.
*Nu cred că avantajează pe nimeni. Acum vom vedea cine a mai mișcat ceva în ăștia patru ani și cine nu. Sper ca decizia să fie una bună, nu mă pot pronunța dacă este sau nu bună de acum, întrebați-mă la finalul anului și vă răspund clar atunci.
Comasarea alegerilor locale și europarlamentare marchează o etapă importantă în viața politică a României. Această decizie, care vine în urma unor discuții și negocieri intense între PSD și PNL, deschide calea către o perioadă electorală aglomerată și plină de evenimente politice.