22.09.2023 00:15
AUR Dâmbovița și-a intensificat acțiunile politice
Galerie foto
*„Reforma fiscală ignoră complet nevoile și contribuțiile sectorului privat și menajează anumite categorii de bugetari”
*„Bugetul României a devenit o găleată spartă, în care, indiferent cât turnăm, nu ajunge niciodată”
Violeta Stanciu
Marius Lulea, prim - vicepreședinte AUR, a participat ieri la Târgoviște la conferința de presă a filialei AUR Dâmbovița, alături de președintele acestei formațiuni, Valeriu Munteanu și Mara Nicolescu, coordonator comunicare și candidata AUR la alegerile europarlamentare din 2024. Marius Lulea a anunțat că AUR a început strângerea de semnături pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu. Până în prezent, aproape 50 de semnături au fost strânse, cu mențiunea că cei de la AUR îi așteaptă pe parlamentarii USR să semneze inițiativa lor și să se alăture acestui demers. Mai spune Marius Lulea că Marcel Ciolacu trebuie să plece și că există șanse să fie demis, pentru că și Guvernul Cîțu a picat tot în urma unei moțiuni de cenzură inițiată de AUR și semnată inclusiv de USR.
,,Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) atrage atenția asupra pericolelor iminente ale reformei fiscale propuse de guvernul Marcel Ciolacu, o reformă care propune creșterea semnificativă a taxelor pentru firmele românești, salariații români și proprietarii de terenuri, case și altele. Această reformă survine într-un context în care România se confruntă cu un deficit bugetar uriaș, de 40 de miliarde de euro, în timp ce 12 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Fonduri Europene rămân neaccesate. AUR a demarat strângerea semnăturilor pentru inițierea unei moțiuni de cenzură. Avem 50 de semnături strânse însă este nevoie ca și cei de la USR să-și pună semnătura pe această moțiune de cenzură ca ea să poată fi inițiată. Până miercuri nu a existat o dorință a parlamentarilor USR de semna moțiunea AUR. În condițiile în care USR va dori să inițieze această moțiune de cenzură, noi vom semna chiar și pe foile lor ca această moțiune să fie inițiată”, a declarat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR la conferința de presa de la Târgoviște.