17.11.2023 00:13

Atragerea investițiilor publice și private, preocuparea permanentă a autorităților locale

Atragerea investițiilor publice și private, preocuparea permanentă a autorităților locale
Galerie foto

*„Avem în execuție un pod și urmează și asfaltarea a 4 km, ambele investiții realizate pe Programul «Anghel Saligny»” *„Ca investiție privată, investitorul cel mai important acum este cel cu terenul de golf”

 

Investiții importante în comuna dâmbovițeană  Niculești, localitate care a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare armonioasă! În momentul de față se lucrează la  infrastructura rutieră, respectiv la finalizarea unui pod și la asfaltarea a 4 km de drum, ambele obiective fiind finanțate prin Programul ,,Anghel Saligny’’.

A altă componentă importantă, pe care unitatea administrativ teritorială Niculești a reușit să o fructifice din plin, este investiția privată. Autoritățile locale de la Niculești au reușit să aducă un investitor care construiește unul dintre cele mai mari terenuri de golf din România, dar și toată infrastructura necesară practicării acestui sport care se adresează de regulă oamenilor foarte bogați.

„Avem în execuție un pod și urmează și asfaltarea a 4 km, ambele investiții realizate pe Programul «Anghel Saligny». Podul costă în jur de 20 miliarde lei vechi, se lucrează și sperăm ca până la sfârșitul anului să fie gata. Ca investiție privată, investitorul cel mai important acum este cel cu terenul de golf. Lucrează puternic, este o investiție mare. Se lucrează în paralel la terenul de golf și la construcția vilelor care îi vor găzdui pe cei care vor veni la Niculești să practice acest sport. Este unul dintre cele mai mari terenuri de golf din țară, cu 18 găuri. Pentru buget este foarte bine pentru că încasăm impozitul pe teren, pe clădiri, pe salarii”, a declarat primarul comunei Niculești, Dorinel Soare.

 

 

Violeta Stanciu