31.07.2024 00:14
Ședință-maraton la CLM Târgoviște
Galerie foto
*Aleșii locali au aprobat parteneriatul cu FRF, pentru meciul România U21 - Muntenegru U21, pe Stadionul „Eugen Popescu"
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, au fost aprobate 28 de proiecte de hotărâre. Ședința s-a desfășurat cu participarea fizică a 13 consilieri și prezența online a altor patru membri, ceea ce a permis discutarea și aprobarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea locală.
Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a fost aprobarea acordului de parteneriat dintre Municipiul Târgoviște, reprezentat de Clubul Sportiv Municipal Târgoviște, și Federația Română de Fotbal (FRF). Acest parteneriat vizează organizarea meciului de fotbal dintre echipele naționale U21 ale României și Muntenegrului, care va avea loc pe Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște.
În cadrul ședinței, consilierul local Dan Alexandru Tică a adresat întrebarea: care este modalitatea prin care spectatorii pot achiziționa bilete pentru acest eveniment sportiv? Conducerea Primăriei Târgoviște a clarificat că biletele vor putea fi achiziționate prin solicitări directe la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgoviște, care administrează stadionul. Pentru acest meci vor fi disponibile în total 2.000 de bilete, oferind astfel comunității și pasionaților de fotbal șansa de a urmări îndeaproape echipa națională de tineret. Proiectul a fost aprobat în unanimitate de consilierii prezenți.
Ședința a fost marcată și de revenirea fostului primar al municipiului, Gabriel Boriga, în funcția de city manager al orașului, după o absență de șase luni. În această perioadă, Gabriel Boriga a ocupat poziția de președinte al clubului AFC Chindia Târgoviște. Acesta și-a anunțat revenirea printr-o postare pe pagina sa de Facebook, în care apare alături de executivul Primăriei Târgoviște, însoțită de mesajul „Back in Business!!”.
Ștefan Khalil